De ce trupa si nu negativ?

Mult mai simplu si fara bataie de cap este sa canti cu negativul in spate...
Orchestratia perfect facuta, masterizata, intrumentele perfect imbinate, efecte foarte "de efect", cor de voci si un tempo perfect...Asta ofera negativul...Si in plus sigurantza ca niciun instrument nu va gresi...Este acolo, blocat, perfect setat, perfect inchegat si fara vreo sansa sa se abata de la ritm, sa il incetineasca sau sa il grabeasca...Nu mai trbuie sa porti in spate si emotiile instrumentistilor, te poti concentra intr-un spectacol doar pe ale tale si pe ce ai tu de facut...Negativul ruleaza in spate...tu nu ai decat sa ii tii isonul...Deci? Nu-i perfect? Care-i problema???
Sa vedem...o trupa...durere de cap intr-o cantare cu reglarea volumelor, cu acordatul instrumentelor...si setarea celor mai bune efecte...Dar, vai! Chitara e prea tare, basul bazaie, clapa suna prea strident...nu se aude fusul, iar toba mare suna prea infundat...
"Alo, tu, chitaristu': nu ti-ai acordat chitara, nu vezi ca suna fals?" El saracu, de fapt, a acordat-o cu 5 minute inainte, dar cineva a dat peste ea si a prins-o, in cadere libera fiind, de grif...si "la revedere"...a inceput cantarea si chitara e dezacordata...Ne oprim dupa prima piesa abia trasa de par sa o acordam...
Volumul instrumentistilor e prea mare, nu se aude vocea...iar daca dam vocea mai tare, face microfonie...Ce mare rahat...Ce atata bataie de cap pentru un vocalist, cand poti sa canti cu negativ in spate??
In plus imi mai este si frica, deoarece claparul e emotiv din fire si are toate sansele sa gherleasca grav...
Pff...
Dar...se termina repetitiile si incepe cantarea...

Ipostaza 1: solist cu negativ in spate...

Intra pe scena, se uita gol la public pe care oricum nu il distinge din cauza reflectoarelor, se uita in jur...singur pe scena...gol...doar niste cabluri amenintzatoare pe jos care pare il cheama sa se impiedice de ele...Incepe negativul...Sunet impecabil...Solistul inghite in sec, da microfonul intr-o parte ca sa tuseasca si incepe...
"La, la, laaaaa.....U-uuu..." si s-a terminat piesa....Publicul aplauda...bravo! Impecabil...
In acelasi timp scurt si sec...

Ipostaza 2: solist cu trupa in spate...

Intra toti pe scena odata anuntzati, cu un zgomot de batalion...Le ia ceva timp instrumentistilor sa isi aseze confortabil sculele, timp in care toti din trupa se privesc unul pe altul...Un zambet, doua iti dau mare incredere...Solistul se uita spre sala...evident nu vede oamenii de reflectoare...Se intoarce insa spre scena...nu este singur...Priviri pline de emotie care totusi isi incearca cea mai calda fixare ii dau incredere...Nu esti singur cu un robot indisturbabil undeva, venit din neant, prin difuzoarele unor boxe...Sunt oamenii tai, prieteni, cu care ai muncit, poate, luni...ani de zile ca sa va pregatiti pentru spectacolul asta...Te cuprinde un sentiment de liniste, de incredere...Parca scena nu mai e atat de rece...
Nu conteaza toate bataile de cap de dinainte...E frumos...Daca simti ca nu mai poti, nu trebuie sa te agati doar de microfon...Ai un numar de... oameni in spate care pot interveni oricand in locul tau...NU ESTI SINGUR...
DA!
Munca, munca si iar munca sa ajungi, ca trupa, sa sune totul bine...Multe emotii...fiecare preia, pe langa emotiile lui si emotiile celorlalti...Dar nu despre asta e vorba in arta, in muzica? Despre emotii?
Cum poate un negativ amarat facut pe un calculator inlocui emotia unei trupe?
Nu poate...
De ce sa mai faci muzica daca inlocuiesti jumatate din mesajul ei cu munca unui robot care nu implica sentimente?
Cu cat mai multa munca, mai multa sudoare, cu atat rezulta emotii mai frumoase...
E nevoie de ani de experienta si cantat (si poate, in final nu reusesti) ca sa ajungi la perfectiunea unei cantari cu negativul, dar....de ce nu?
Ai atatea de invatzat?
Devii muuuult mai uman...te educa...iti cizeleaza gandirea si...de ce nu?...simtirea...
Si...se termina cantarea...
Solistul cu negativul...fericit in primele 3 secunde ca a iesit totul perfect...Bun...
Se uita in jur...nimeni nu ii impartaseste bucuria...intr-adevar! toti prietenii il felicita si sunt mandri si...atat...
Dar trupa?
Ies toti de pe scena, fericiti de reusita lor, se iau in brate, isi dau mana...Sunt fericiti ca s-au gasit...
Si totul se incheie cu o bataie prieteneasca pe umar si...: "Super tare! Hai sa ne facem muci!"
Nu as inlocui trupa cu negativul pentru nimic in lume...
Sentimenul de a canta intr-o trupa...de a vedea (in cazul meu) 6 oameni uniti strans de aceeasi pasiune si care muncesc umar la umar pentru un tel comun...asta nu, nu se poate compara cu nimic!
Ce rost isi are perfectiunea fara emotie si multumirea ca ai muncit inzecit sa ajungi acolo?
Si nu numai pentru tine, ci pentru ei, prietenii tai...colegii de trupa...